Amenzile GDPR au explodat în Europa: țările care iau în serios legislația europeană de securitate

de: Alexandru Puiu
21 01. 2021

Deși nu ai mai auzit nimic de GDPR în ultimii ani, legislația a fost implementată la nivel european, iar amenzile sunt din ce în ce mai dureroase.

Din ianuarie 2020 și până în prezent, în Uniunea Europeană au fost acordate amenzi în valoare de 158,5 milioane de euro. Această informație a fost inclusă într-un studiu al companiei de avocatură DLA Piper. Dacă suma ți se pare mare, merită să ai în vedere că este cu 39% mai mare decât toate amenzile acordate pentru încălcarea GDPR în cele 20 de luni anterioare.

Problema nu este însă doar că autoritățile țin mai multe la securitatea datelor utilizatorilor decât în trecut. Din păcate, număr firmelor din diverse domenii care au căzut pradă hackerilor, punând în pericol informații private, a crescut cu 20% în ultimele 12 luni. Din păcate pentru companiile și instituțiile afectate de acele atacuri, pe lângă drama suferită în urma atacurilor efective, trebuie să plătească și amenda GDPR.

Pe primele locuri când vine vorba de sancționarea încălcării GDPR se numără Franța, Germania și Franța. Cele trei țări occidentale, de la introducerea legislației europene pentru protecția datelor personale, au impus amenzi de 192,8 milioane de euro la nivel local.

Dintre toate, cea mai mare amendă rămâne în continuare cea impusă de Franța companiei Google. Gigantul din Mountain View a fost nevoit să achite 47 de milioane de euro din cauza lipsei de transparență legată de utilizarea datelor utilizatorilor și monetizarea lor. În top se mai află o amendă de 21 de milioane de euro achitată de Marriot în Marea Britanie, după ce lanțul hotelier a căzut victimă unui atac masiv care a expus datele clienților.

De partea cealaltă a baricadei, astfel de legi nu există în Statele Unite ale Americii decât sub formă de proiect. Tim Cook de la Apple a încercat să încurajeze inițiative similar cu GDPR, dar lobby-ul din partea Facebook, Google și a altor companii de tech face legea la Washington.